Informatiile de mai jos sunt cele publicate de Royal Caribbean International pentru pasagerii sai (versiunea din 12.08.2026) si privesc conditiile de calatorie, check-in-ul, imbarcarea, viata la bord si debarcarea. Ele completeaza Termenii si conditiile de rezervare si Conditiile de anulare pentru croazierele Royal Caribbean International rezervate prin WeCruise.
Regulile de la bord, tarifele serviciilor si valorile taxelor sunt stabilite de linia de croaziera si pot fi modificate fara notificare prealabila; informatiile actualizate sunt disponibile in contul de pe royalcaribbean.com si in aplicatia Royal Caribbean.
Conditii de calatorie si check-in
Pasapoarte si vize
Pasapoartele trebuie sa fie SIMPLE electronice (nu temporare) si sa aiba valabilitate minim 6 luni de la data de retur din croaziera. Responsabilitatea pentru obtinerea vizelor necesare itinetariului revine turistilor. In cazul in care le este refuzata intrarea intr-o anumita tara sau imbarcarea, compania de croaziera nu are nicio responsabilitate, iar eventualele costuri suplimentare vor fi suportate de catre acestia.
Minori
Varsta minima a copiilor pentru putea fi acceptati la bord este de sase (6) luni la data plecarii in croaziera, cu exceptia croazierelor transatlantice, transpacifice, in Hawaii, Australia, Noua Zeelanda sau orice croaziera care are 3 zile consecutive pe mare, unde varsta minima este de douasprezece (12) luni. Sanatatea si securitatea pasagerilor constituie prioritatea numarul unu a companiei de croaziere, ca urmare, luand in considerare facilitatile, echipamentele si personalul medical limitate de la bordul vasului, compania de croaziera nu poate accepta derogari sau exceptii de la aceste reguli.
Pe itinerariile cu plecare din Europa, Asia, Australia si Noua Zeelanda varsta minima pentru a rezerva o croaziera sau a ocupa singur o cabina este de 18 ani. Pe itinerariile cu plecare din SUA (inclusiv Puerto Rico) si Canada sau care includ una din aceste destinatii, o persoana sub 21 de ani nu poate sa rezerve o croaziera sau sa ocupe singura o cabina, cu exceptia cazului in care este insotita de o persoana care a implinit deja varsta de 21 ani.
Orice minor sub 18 ani care nu calatoreste in compania parintilor sai trebuie sa fie acompaniat de o persoana adulta (18 ani in cazul itinerariilor din Europa, Asia, Australia si Noua Zeelanda, respectiv 21 de ani pentru itinerarii cu plecare din SUA, inclusiv Puerto Rico si Canada sau care includ una din aceste destinatii) si trebuie sa prezinte in momentul imbarcarii o scrisoare notariala legalizata in limba engleza prin care cel putin unul dintre parinti isi da acordul cu privire la calatoria minorului si autorizeaza persoana care il insoteste pe minor sa semneze in cazul aplicarii tratamentului de urgenta recomandat de doctorul de la bordul vasului. Daca aceasta dovada scrisa nu este prezentata, accesul la bord al minorului in cauza nu va fi permis. Compania de croaziera nu poate fi considerata responsabila pentru niciun fel de costuri suplimentare ce pot aparea ca rezultat al neprezentarii unei scrisori de autorizare care sa permita accesul minorului la bord. Compania nu va plati nicio compensatie si nu va rambursa nicio suma de bani unui minor, al carui acces la bord a fost refuzat din cauza lipsei de documente necesare pentru efectuarea calatoriei.
Suplimentar, pentru a putea practica anumite activitati sportive la bordul vasului (care variaza in functie de clasa, exemplu: perete de catarare, patinaj, role, simulator de surf, tiroliana, Ripcord by iFly, capsula North Star, etc.) este necesar sa se mentioneze in scrisoarea notariala faptul ca adultul are drept de semnatura pentru autorizarea desfasurarii acestor activitati de catre minorul in cauza.
Va rugam sa luati la cunostinta ca parintii sau tutorii legali care calatoresc cu un minor cu un nume diferit decat al acestora, sunt obligati sa prezinte un document oficial legalizat in limba engleza (certificate de nastere/divort etc), pentru a dovedi ca sunt parintii/tutorii copiilor in cauza.
Femei insarcinate
Femeile insarcinate pot calatori la bordul vaselor Royal Caribbean numai daca nu au intrat in cea de-a 23-a saptamana de sarcina, implinita la inceputul sau in timpul croazierei.
Pentru a li se permite imbarcarea pe vas, acestea vor prezenta un certificat de la doctor care sa ateste starea de sanatate si numarul de saptamani ale sarcinii. O copie a acestui certificat tradusa in limba engleza trebuie trimisa in avans la departamentul Special Services.
Check-in
Pentru efectuarea check-in-ului, pasagerii au la dispozitie doua variante:
inregistrarea online – care se poate face cu cel puțin 3 zile înainte de plecarea vasului, pe site-ul www.royalcaribbean.com sau in aplicatia Royal Caribbean App, pana la ora 08:00 AM, in ziua imbarcarii, doar daca se inregistreaza o carte de credit / debit pentru garantarea cheltuielor de la bord. Pasagerii trebuie sa isi creeze un cont cu user si parola, sa isi adauge rezervarea in cont. Apoi la rubrica check-in online, trebuie completate cateva date personale (ex. adresa, telefon, email, detalii pasaport, persoana de contact în caz de urgență, etc), detaliile cartii de credit/debit si sa isi aleaga un interval orar, in care doresc sa ajunga la vas, pentru a face formalitate de imbarcare (interval ce trebuie respectat). Toate datele introduse trebuie sa fie corecte și perfect valabile. In caz de neconcordanta, compania de croaziere sau biroul de imigrare pot sa nu permita imbarcarea pe vasul de croazieră. In aceasta situatie, nu se ofera nicio compensatie sau rambursare.
In urma inregistrarii online, se emite SetSail Pass-ul, care este cartea de imbarcare pe vas – trebuie prezentat la imbarcare.
inregistrarea la imbarcare in port – daca nu se doreste inregistrarea cartii de credit/debit online, atunci check-in-ul se poate face direct in port, la imbarcare. Formalitatile de check-in trebuie finalizate cu pana la 90 minute inainte de ora de plecare in croaziera, cand se inchide check-in-ul. Aici, pentru garantarea cheltuielilor de la bord se va putea inregistra cartea de credit / debit sau se poate depune o suma cash in USD (recomandat).
Cruise Planner
Online, in Cruise Planner-ul croazierei, pe site-ul www.royalcaribbean.com pasagerii pot sa isi achizitioneze cu minim 4 zile inainte de plecarea in croaziera (creandu-si un cont cu user si parola si introducand numarul de rezervare) - excursii optionale*, pachete de bauturi, pachete de internet, spa sau pot sa isi faca rezervari la restaurantele cu specific de la bordul vasului. Toate acestea se achita in EUR cu cartea dumnealor de credit / debit, iar confirmarea serviciilor o vor primi de la compania de croaziere pe e-mail. Aceste servicii mentionate mai sus pot fi achizitionate si la bordul vasului, in USD, la tarifele disponibile acolo.
*Pentru excursiile, care se fac consecutiv, in acelasi port, se recomanda, sa fie o diferenta de o ora intre o excursie si alta. Sistemul de rezervare permite un interval de cca 45 minute, intre 2 excursii consecutive. Excursiile optionale, care implica zboruri, trenuri, evenimente speciale, sederi peste noapte, cazari la hoteluri, pot fi anulate fara penalizare, cu 30 zile inainte de plecarea in croaziera (alte restrictii se pot aplica). Modificarea sau anularea celorlalte excursii optionale, facute pe site, se poate face fara penalizare, cu cel putin 3 zile inainte de inceperea croazierei.
Imbarcare
Imbarcarea pe vas se inchide cu 90 minute inainte de ora de plecare in croaziera. Cabinele pot fi accesate incepand cu ora 13:00. Pana la aceasta ora, din momentul imbarcarii, va puteti bucura de toate facilitatile vasului, inclusiv restaurante si baruri.
Bagaje
La sosirea in port, predati bagajele pe care trebuie sa fie atasate etichetele cu detaliile Dvs. – pe care trebuie sa apara obligatoriu numele de familiie, numarul cabinei, numele vasului si data imbarcarii. Bagajele va vor fi livrate la cabina dupa plecarea vasului din port. Daca nu le-ati primit pana la ora 21.00, trebuie sa sesizati biroul de relatii cu clientii, pentru a localiza bagajul Dvs. In cazul in care doriti sa aveti la dispozitie piese vestimentare de schimb pana la livrarea bagajului, va sugeram sa impachetati hainele dorite in bagajul de mana, pe care il veti lua cu Dvs la bord.
Limita maxima a bagajului ce poate fi adus la bordul vasului este de 90 kg / pasager. Nu uitati insa ca si companiile aeriene au restrictiile lor referitoare la cantitate, marimea sau greutatea bagajului acceptat fara plata unei taxe suplimentare. Va rugam sa va asigurati ca toate obiectele Dvs. importante sau de valoare (medicamente, bijuterii, obiecte fragile, documente de calatorie sau alte documente importante, echipamente electronice, telefon mobil, laptop etc) se afla in bagajul de mana si nu in cel de cala si nu sunt lasate nesupravegheate in cabina ori in alta parte a vasului. Pentru siguranta, aceste obiecte pot fi depozitate la biroul de relatii cu clientii sau in miniseiful din cabina. Nu aveti voie sa includeti in bagaj si nici sa aduceti la bord vreun obiect considerat periculos sau ilegal (de ex. arme, bombe, droguri, animale, obiecte inflamabile etc).
Telefoanele Samsung Galaxy Note 7, prelungitoarele, routerele wi-fi si alte echipamente pentru internet, ochelarii smart, cafetierele sau fierul de calcat NU sunt acceptate la bordul vasului din motive de securitate.
Daca doriti, va este permis accesul la bordul vasului cu placa de indreptat parul, conditia este sa fie adusa la bordul vasului in bagajul de cala.
Daca compania sau capitanul vasului considera ca intr-o cabina ar putea exista obiecte sau substante interzise ne rezervam dreptul de a verifica aceasta cabina si de a confisca respectivele obiecte sau substante. Avand in vedere noile reglementari aeroportuare privind imbunatatirea masurilor de securitate, va rugam sa va asigurati ca orice obiect ascutit inclusiv foarfece, lame de ras, unghiere, pensete, cutite si altele, vor fi impachetate in bagajul de cala. Capitanul sau doctorul de pe vas pot refuza imbarcarea oricarei persoane pe care o considera inapta sa calatoreasca sau daca considera ca aceasta reprezinta un risc pentru cei din jur. In acest caz, compania de croaziera nu are nicio responsabilitate de a rambursa tariful croazierei sau alte costuri suplimentare.
Cardul de acces in cabina - SEAPASS®
Cardul de acces SeaPass® (cheia cabinei) il veti regasi in fanta de langa usa cabinei Dvs. Acesta este foarte important pentru ca indeplineste 3 functii:
- este cheia cabinei Dvs.
- documentul pe baza caruia va este permisa coborarea/urcarea pe vas la fiecare destinatie din itinerariu
- este cartea de credit virtuala pentru toate cheltuielile suplimentare de pe vas (bauturi, tratamente spa, fotografii, cumparaturi, internet, casino, restaurante cu specific, telefoane, room service etc).
Pentru fiecare achizitie primiti o chitanta in momentul cumpararii, iar un desfasurator al tuturor cheltuielilor Dvs. va va fi transmis cu o seara inainte de debarcare.
Sistem de plata la bordul navei “CASHLESS”
Toate serviciile si produsele de la bordul vasului sunt tarifate in dolari americani. Acest sistem de plata “fara bani” la bordul vasului, utilizeaza cardul de acces in cabina, primit la imbarcare (SeaPass card) pentru inregistrarea tuturor serviciilor care vor fi achizitionate de la bord.
Pentru a activa acest card-ul, se solicita o carte de credit / debit pentru garantie (American Express, Optima, Mastercard, Visa, Discover , Diner’s Club ) sau depunerea unei sume cash in USD (moneda recomandata), la biroul Guest Relations. Consumul acestui depozit, presupune o noua reincarcare a cardului pentru a putea face alte cumparaturi la bord.
Daca se doreste inregistrarea cartii de credit/debit pentru cheltuielile la bord, de stiut : Ca si in cazul hotelurilor de pe uscat, oaspetii se pot astepta sa vada o suma initiala de 100 USD blocata pe cardul lor de credit, ca si garantie, pentru a asigura fonduri pentru achizitiile anticipate la bord. Achizitiile care depasesc 100 USD vor genera retineri suplimentare, care pot reduce creditul Dvs disponibil. Sumele retinute, in genere, sunt eliberate in momentul in care se termina croaziera Dvs; cu toate acestea, unele pot ramane blocate pana la 30 de zile. Royal Caribbean® nu controleaza cat timp raman blocate aceste sume, banca dvs. sau institutia financiara stabileste durata acestor retineri. Daca inregistrati un card si apoi, in timpul navigarii, decideti sa schimbati cu un alt card sau cu numerar, puteti inca sa mai vedeti retineri pe cardul folosit initial. Nota: Sumele blocate pe cardurile REVOLUT se vor debloca, in genere, in termen de aproximativ 30 zile de la data tranzactiei, conform conditiilor contractuale ale bancii respective.
Pentru fiecare achizitie primiti o chitanta la momentul cumpararii. Un desfasurator al tuturor cheltuielilor Dvs.il puteti consulta in orice moment in aplicatia mobile Royal Caribbean App. Dupa verificarea desfasuratorului, suma finala va fi debitata automat de pe cartea Dvs. de credit /debit sau se va deduce din depozitul cash. In cazul unei diferente, veti plati in plus sau veti primi restul corespunzator. Va recomandam sa verificati periodic statusul contului pentru a va asigura ca nu aveti cheltuieli care nu va apartin. La orice achizitie de servicii, precum cele din saloanele de infrumusetare sau centrele spa, se va aplica automat o taxa intre 18 si 20% la tarifele afisate (taxa de serviciu pentru personalul de la bord). La bordul vasului de croaziera sunt disponibile aparate ATM de unde puteti extrage numerar de pe card, contra unui comision.
La bord
In prima zi a croazierei, inainte de plecarea vasului din port, este obligatorie participarea la exercitiul de salvare in caz de urgenta la bord, Muster Drill. In momentul in care capitanul anunta pe vas inceperea exercitiului, trebuie sa mergeti la statia desemnata pentru cabina Dvs. (statie marcata printr-o litera si o cifra inscriptionate pe cardul Sea Pass si care este afisata si pe usa interioara a cabinei Dvs) pentru a urma instructiunile prezentate de personalul de la bordul vasului si pentru scanarea cardului SeaPass.
Pasii completarii exercitiului de salvare in caz de urgenta (vizualizarea unui film demonstrativ cu instructiunile pentru situatiile de urgenta si ascultarea unui semnal sonor) pot fi completati si in aplicatia Royal Caribbean App, la sectiunea Safety, urmand apoi sa va indreptati spre statia desemnata doar pentru scanarea cardurilor Sea Pass. Va rugam sa respectati cu strictete orele de imbarcare in fiecare port vizitat, mentionate in programul zilnic de la bordul navei, deoarece vasul nu isi modifica programul de plecare sub niciun motiv si cei care intarzie nu vor mai fi acceptati la bord peste ora limita anuntata.
Cruise Compass - “ziarul” de la bord
In aplicatia Royal Caribbean App, este incarcat programul fiecarei zile, unde gasiti toate informatiile cu privire la portul unde va ancora vasul, prognoza meteo, activitatile sportive, spectacolele si evenimentele care au loc la bordul vasului, inclusiv programul si locatia tuturor restaurantelor, precum si alte informatii. In cazul in care doriti programul printat, va rugam sa va adresati asistentului de cabina pentru a vi-l livra zilnic.
Tinuta
In functie de durata croazierei, exista un numar diferit de nopti formale, pentru care se recomanda tinuta corespunzatoare. Astfel pentru croazierele: intre 1-5 nopti : va fi 1 noapte formala; intre 6-9 nopti : 2 nopti formale; intre 10-12 nopti : 2 nopti formale ; intre 13- 15 nopti : 3 nopti formale . Tinuta formala: rochie de seara sau tinuta cocktail pentru doamne, smoking sau costum pentru domni. In celelalte seri, tinuta recomandata este Resort Casual, relaxata/casual. Recomandarile referitoare nu sunt obligatorii, sunt cu titlu informativ.
Bauturile alcoolice
Pasagerii cu varsta legala pentru consumul de alcool au dreptul sa aduca la bordul vasului, in ziua imbarcarii, o sticla de vin sau sampanie de 750ml / per adult / per croaziera, in bagajul de mana, nu de cala, din motive de securitate. Fiecare sticla trebuie sa aiba sigla originala a producatorului si sa nu fie contrafacuta. Pasagerii nu au voie sa consume bautura personala in locurile publice (doar in cabina), altfel vor plati o taxa de 15 USD/ sticla (corkage fee). Bautura alcoolica cumparata de la bordul vasului sau in timpul debarcarii in porturile vizitate, va fi retinuta de personalul navei si va va fi livrata in cabina in ultima seara a croazierei.
La bordul vaselor, varsta minima pentru consumul de bauturi alcoolice depinde de itinerariul croazierei. Pe itinerariile cu plecare din SUA, Canada, Puerto Rico, Islanda, Asia sau Emiratele Arabe Unite sau pe itinerariile care includ una dintre aceste destinatii nu se vand sau servesc bauturi alcoolice persoanelor sub 21 de ani. Pe itinerariile cu plecare din America de Sud, Europa (exceptie Islanda), Australia si Noua Zeelanda, varsta minima pentru a putea consuma bauturi alcoolice este de 18 ani, cu exceptia situatiei in care varsta legala a consumului de alcool din portul de imbarcare este mai mare de 18 ani si atunci se impune aceasta varsta mai mare la bordul vasului. Aceste reguli legate de varsta se impun si pentru posesia de alcool. In destinatiile private ale companiei Royal Caribbean International, varsta minima pentru consumul de alcool este:
- 21 ani - pentru Perfect Day CocoCay si Royal Beach Club Paradise Island in Bahamas si Labadee, Haiti;
- 18 ani - pentru Royal Beach Club Santorini, Grecia si Royal Beach Club Lelepa, Vanuatu;
Se ia in considerare varsta avuta in momentul inceperii croazierei.
Bauturile si produsele disponibile in minibarul cabinei Dvs. sunt contra cost ( tarifele sunt afisate in cabina, se aplica o taxa de serviciu de 18%).
Fumatul
Pe vasele Royal Caribbean nu se permite fumatul pe balcon sau in cabina. Fumatul (inclusiv a tigarilor electronice) nu este permis nici in restaurante, teatru, holuri sau coridoare, pentru fumatori existand zone special amenajate, numai in locuri exterioare (detalii in programul zilnic). Ţigarile, trabucurile si pipele trebuie stinse corespunzator si, in niciun caz, aruncate peste bord. Incalcarea acestor prevederi presupune o amenda de 250 USD / abatere. Trebuie sa aveti minim 18 ani impliniti pentru a putea cumpara tutun de la magazinele de la bordul vasului.
Coafor
La bordul navei se afla servicii de coafor, beauty salon. In cazul anularii unei programari efectuate pentru tratamente, coafor, masaj, spa etc. se aplica o taxa de penalizare.
Centru medical
La bordul vasului exista centru medical pentru urgente, deschis 24 de ore, care dispune de un doctor generalist si 2 asistente medicale. dar orice consultatie sau tratament este contra cost. Serviciile medicale si proviziile de medicamente de la bord sunt foarte limitate, de aceea va recomandam sa aveti asupra Dvs. o cantitate rezonabila de medicamente de care aveti nevoie. Daca aveti asigurare medicala, la intoarcerea in tara puteti deschide dosar la asigurator pentru decontare, insa trebuie sa pastrati orice document justificativ primit la bord (ex. diagnostic, tratament, extras de cont, desfasuratorul cheltuielilor la bord etc). Pentru mai multe informatii referitoare la decontarea cheltuielilor medicale de la bordul vasului va rugam sa va adresati asiguratorului Dvs.
Spalatorie / Calcatorie
La bordul vasului exista un serviciu de spalatorie / calcatorie contra cost (nu aveti voie sa aduceti la bord fier de calcat.)
Duty free
Magazinele duty free sunt inchise cat vasul este in port, ele fiind deschise in anumite intervale orare, cand vasul este pe mare, pana la ora 23.00. In zilele pe mare, magazinele sunt deschise toata ziua, conform programului de functionare. Pentru detalii, va rugam sa studiati programul zilei. Cetatenii romani nu isi vor putea recupera TVA-ul pe itinerariile cu plecare/sosire in una din tarile Uniunii Europene, intrucat Romania este tara membra UE.
Telefonie la bord si WI-FI
Pe vasele Royal Caribbean telefoanele mobile functioneaza la sol, in roaming, in aria de acoperire a retelelor GSM, iar pe timpul navigarii in sistemul CELLULAR AT SEA asigurat prin sistemul de relee de la bordul vasului, care implica costuri suplimentare. Nu sunt acceptate la bord, telefoanele mobile SAMSUNG GALAXY NOTE 7 din motive de securitate.
IMPORTANT: recomandam oprirea datelor mobile si trecerea telefonului in mod avion cat timpul vasul se afla pe mare, pentru a evita costuri suplimentare pe factura operatorului de telefonie mobila in cazul in care telefonul se conecteaza la reteaua de sateliti. Exista la bordul vasului internet café deschis 24 de ore sau puteti folosi reteaua de internet Royal-wifi. VOOM powered by Starlink, e cel mai rapid internet de pe mare, oferind oaspetilor nostri o conectivitate de mare viteza pentru o experienta cat mai buna la bord. VOOM va permite sa fiti permanent conectati cu cei de acasa, sa va descarcati muzica, filmele si emisiunile TV preferate si sa fiti la curent cu tot ce se intampla in lume. Pachetele de internet STREAM + SURF pot fi achizitionate fie in Cruise Plannerul croazierei din aplicatia Royal Caribbean App cu minim 3 zile inainte de plecarea in croaziera, fie la bordul vasului. La bord, pentru acest serviciu se foloseste cardul SeaPass primit pentru a inregistra in contul cabinei Dvs. costul utilizarii internetului.
Room Service
Room service-ul pe vasele Royal Caribbean International® se taxeaza cu 7,95 USD pe comanda, plus 18% taxa de serviciu. Puteti comanda pe baza meniului prezentat in cabina, in versiune tiparita si/sau in versiune afisata pe ecranul televizorului. Nu sunt incluse bauturile in acest serviciu, acestea achitandu-se suplimentar. Pentru micul dejun (american si continental) trebuie sa completati formularul pe care il aveti in cabina, cu o seara inainte. Micul dejun continental este gratuit, micul dejun american este contra cost.
Voltaj
Voltajul corespunzator prizelor din cabina este de 110 / 220 volti.Toate cabinele sunt dotate cu 1 priza europeana si mai multe prize americane. Daca considerati ca aveti nevoie de mai multe prize, va recomandam sa aduceti adaptoare pentru prizele americane la bord, probabilitatea sa gasiti disponibile pentru achizitie in magazinele de la bord este foarte mica. Reamintim ca sunt interzise prelungitoarele din motive de securitate.
Cabine
Toate cabinele sunt dotate cu uscator de par. Va rugam sa notati ca toate cabinele sunt dotate cu gel de dus/sampon si sapun. Cabinele NU sunt dotate cu papuci sau halate de baie, in cazul in care considerati necesar, recomandam sa le aduceti cu Dvs. Prosoape de plaja se pot lua de la piscina, in baza cardului Sea Pass si trebuie inapoiate dupa fiecare folosire. In cazul in care aceste prosoape nu se inapoieaza pana la finalul croazierei, se va incasa o taxa de 25 USD pe contul de cheltuieli deschis la bord pentru fiecare prosop ce nu a fost inapoiat.
Ultima noapte a croazierei
In ultima seara a croazierei trebuie facuta lichidarea contului de cheltuieli deschis la bordul vasului. Daca ati lasat garantie un depozit cash va recomandam sa faceti check-out-ul pentru cabina la biroul de relatii cu clientii pana la ora 22.00. Check-out-ul poate fi facut si a doua zi dimineata insa in acest caz va rugam sa tineti cont de cozile care se pot forma. Contul Dvs. la sfarsitul croazierei trebuie sa fie pe zero, ca sa puteti debarca. Daca ati ales sa garantati cu cartea de credit / debit, veti regasi in aplicatia Royal Caribbean App un sumar al chetuielilor Dvs. Pe baza acestui extras se va face debitarea automata a cardului Dvs si nu mai este necesar sa faceti check-out-ul la biroul Guest Relations. Bagajele se pregatesc si se lasa in fata cabinei, inainte de ora 22.00.
Atentie: toate obiectele ascutite, sticle cu lichide, care pot fi oprite la controlul de securitate din aeroport, este bine sa fie introduse in bagajele de cala. Asistentul de cabina va va oferi noile etichetele colorate, pe care trebuie sa le atasati fiecarui bagaj de cala. Va rugam sa eliminati toate etichetele vechi, pe care le aveti atasate la aceste bagaje si sa retineti numarul inscris pe noile etichete de bagaje, pentru ca, a doua zi, la debarcare, le veti recupera din terminalul de croaziera, din zona specifica fiecarui numar in parte.
Bagajele vor fi debarcate si depozitate in terminalul de sosire din port de unde le recuperati a doua zi in functie de numarul inscris pe etichetele care v-au fost livrate in cabina. Va recomandam sa completati corect numele si adresa pe fiecare eticheta in parte si sa nu va uitati niciun obiect personal in cabina sau pe vas, deoarece nu exista serviciu de reclamatii si recuperare a obiectelor uitate in ziua debarcarii.
Debarcarea se va face in anumite intervale orare in functie de culoarea etichetelor de bagaje. Aceste informatii le gasiti in programul zilnic de la bordul navei.
In ziua debarcarii, toti pasagerii trebuie sa coboare de pe vas cel tarziu pana la ora 09:00 am.
Va dorim o croaziera cat mai placuta!